Te iubesc…degeaba!

Devoțional zilnic

Isaac iubea pe Esau, pentrucă mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov. – Geneza 25:28Îmi dai voie să te întreb dacă îți iubești părinții? Cred că știu răspunsul. Dar DE CE îi iubești?

Fă un exercițiu de imaginație: să zicem că începând de azi mama ta nu îți mai pregătește mâncare și pachețel pentru școală, nu-ți mai spală hainele iar tatăl tău nu îți mai dă bani de buzunar și nu-ți mai face niciun cadou. După un an cu acest „tratament”, îți mai iubești părinții??

Același exercițiu de imaginație îl poți aplica și pentru frați sau surori.

Acum încearcă să gândești în sens invers. De câte ori ți-ai dezamăgit părinții? Te câte ori i-ai întristat? Te- au mai iubit după aceea?

Urcăm și mai sus și te întreb: De câte ori L- am dezamăgit pe Dumnezeu tu și cu mine? Ne mai iubește? Ce MOTIV are? Caută unul, te rog!…

Adevărul este că Dumnezeu n-are niciun motiv să ne iubească. Iar noi… niciun merit. El ne iubește pentru că… existăm, pentru că suntem creați. Asta n-ar trebui să ne învețe că tot ce are suflare merită iubit?

Ne întoarcem la Isaac. El iubea „pentru că mânca…”. Oare iubirea trebuie să țină de mâncare, îmbrăcăminte sau lucruri pământești? N-ar fi prea înjositor, prea trist? N-ar semăna mai degrabă cu un schimb? Valoarea unei persoane să stea oare în ceea ce poate să dea, sau în ceea ce este ea de fapt?

Am văzut odată o imagine înduioșătoare: un pui de pisică aruncat de cineva în apă, se zbătea cu greu să scape. Un câine maidanez a coborât până la marginea apei, a apucat pisoiul de ceafă și l-a scos afară. Textul imaginii era: „Dumnezeu a spus să ne iubim unii pe alții. Se pare că numai câinele a înțeles…”

Deci de ce să iubești? Răspuns: DEGEABA! Dragostea este motivul care rămâne după ce toate celelalte motive au dispărut. Dragostea nu spune niciodată „Te iubesc pentru că…”. Ea spune: „TE IUBESC.” PUNCT

Iubește și tu DEGEABA!
Gedo Cipriana, Ghid – Transilvania de Sud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit