Team player

Devoțional zilnice 20 ianuarie 2019

Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii cari știți că veți primi dela Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. (Coloseni 3:23-24)

 
Isus mergea pe lângă Marea Galileei și a văzut doi oameni. Erau frați și erau pescari: Petru și Andrei. Isus le-a spus: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.” Matei 4:19 A mers apoi mai departe și a văzut alți doi frați, pescari care-și cârpeau plasele de pescuit și i-a chemat și pe aceștia să-L urmeze. Pentru următorii ani oamenii aceștia aveau să fie echipa lui Isus. Oriunde era Isus, erau și ei. Erau văzuți împreună. Uneori, lucrurile pe care le făceau ei erau jenante și cei care-i vedeau Îi reproșau lui Isus aceste lucruri.
 
De ce? Pentru că erau în echipa Lui.

După câțiva ani, Petru avea să audă pe cei din jurul lui spunând: „Nu mai încape îndoială că și tu ești unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol.” Matei 26:73
Atâta timp petrecut în echipa lui Isus l-a schimbat în așa fel încât oamenii din jur să-și dea seama de lucrul acesta.

Textul de astăzi spune: „Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni…” 

De ce? 

Pentru că suntem în echipa lui Isus! Și ceea ce facem, va fi asociat cu El.

Să facem totul ca pentru El!
 

Adi Ţucmeanu, pastor Turnu Măgurele

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro