Timotei – moștenire spirituală

Devoțional zilnic 26 noiembrie 2019

Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefacută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. 2 Timotei 1:5

Credinţa neprefacută constituie o mare valoare pentru orientalii subtili şi rafinaţi. Prefăcătoria şi viclenia sunt trăsături aproape invariabile printre fiii Răsăritului. Pavel constată că tânărul Timotei posedă o adevărată comoară spirituală prin credinţa sa curată, ca origine, şi sinceră, ca mod de manifestare. El sesizează că aceasta este o moştenire de la mama sa, Eunice, şi de la bunica sa Lois. Ar fi fost interesantă o menţiune şi cu privire la moştenirea din partea tatălui său grec, dar apostolul tace în această privinţă. Nu putem face precizări, dar mai mult ca sigur că moştenirea elenă a lui Timotei i-a fost de mare folos în misiunea creştină printre neamuri.

Credinţa sinceră ne poate face vulnerabili în, faţa realităţilor crude ale vieţii, care este prea adesea marcată de agresivitate răutăcioasă, iar acest lucru nu o face mai puţin valoroasă. Tocmai în contrast cu grosolănia şi indecenţa, credinţa curată şi devotamentul cuminte creează diferenţa de valoare care le face vrednice de dorit.

Pavel menţionează moştenirea spirituală a lui Timotei deoarece aceasta venea de la poporul ales, din care şi el îşi trăgea rădăcina. Este lăudabil că, deşi locuiau printre străini şi chiar în casă cu ei, cele două femei au reuşit să păstreze şi să îi transmită moştenirea sfântă lui Timotei. Acum el era făcut responsabil de purtarea ei mai departe şi încredinţarea ei altora. Astfel, dreapta credinţă ne face responsabili atât faţă de înaintaşii de la care am primit-o, cât şi faţă de urmaşii cărora trebuie să le-o dăm, în forma în care aceasta să poată fi trăită şi păstrată cât mai bine.

Succesul la un pas de tine:

Moştenirea spirituală ne face recunoscători, bogaţi şi responsabili. Avem ce păstra şi ce transmite cu bucurie altora.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro