Țintele SMART

Devoțional zilnice 30 decembrie 2018

Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. – Filipeni 3:13,14

Ca asistentă specializată în sănătate publică şi ocupaţională, lucrând în cadrul unei corporaţii internaţionale, sunt provocată ca în fiecare an să îmi stabilesc ţinte de îmbunătăţire profesională. Dacă nu ţi-ai stabilit un obiectiv, nu vei ştii când ai realizat ceva. Fără o direcţie, o destinaţie, o ţintă, cum poţi alege un drum, cum poţi demara pe un curs pentru a ajunge undeva?

Aşa cum ne stabilim obiective în viaţa profesională, trebuie să ne stabilim ţinte şi în viaţa spirituală şi de misiune. Isus ne-a oferit o declaraţie de misiune: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19). Când ne stabilim obiective la serviciu, acestea trebuie să fie obiective SMART (acronim în limba engleză – n.tr.) şi trebuie să conţină cel puţin un element care să ne încerce din greu puterile. Un obiectiv SMART are următoarele calităţi: Specific, Măsurabil, Accesibil, Realist şi să conţină factorul Timp.

Specific – în stabilirea unui obiectiv, trebuie să răspundem la şase întrebări: cine (este implicat), ce (vreau să realizez), unde (voi realiza ceea ce îmi doresc), când (plănuiesc să îmi ating obiectivul), care (sunt constrângerile pe care trebuie să le iau în considerare) şi de ce (fac ceea ce fac). O ţintă generală ar putea fi: „Vreau să câştig suflete pentru Hristos.” Dar o ţintă specifică, precisă (înglobând cele şase întrebări) ar putea suna aşa: „Grupa mea de studiu biblic de la biserică va trimite prin poştă pliante în toată zona Colbert County, până la 30 august, pentru a trezi interes în vederea campaniei evanghelistice a bisericii noastre de anul viitor.”

Măsurabil – Cuantifică progresul făcut pe măsură ce te apropii de ţintă şi de datele-limită. Bucură-te de realizările făcute în anumite momente-cheie.

Accesibil – Găseşte căi de a atinge obiectivele, caută ocazii de a te apropia cât mai mult de ţintă. Te vei dezvolta în aşa fel încât să poţi urmări obiectivul propus.

Realist – Faptul de a acţiona în vederea ţintei, cu dragoste, poate face şi cel mai greu lucru să pară uşor.

Factorul Timp – Stabileşte un cadru temporal pentru obiectivul propus, fiindcă altfel nu va exista senzaţia de urgenţă.

Urmăreşti ştirile şi crezi că Isus va veni curând? Dacă vrei să faci ceva pentru a câştiga suflete pentru Hristos înainte ca uşa harului să se închidă, atunci e nevoie să-ţi pui o ţintă în domeniul misiunii personale. Poate că hotărârile tale de la începutul anului vor avea ca rezultat mântuirea unor suflete.

Sandi B. Cook

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro