Toma – dovezi și credință

Devoțional zilnic 29 septembrie 2019

„Tomo” i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut. ” Ioan 20:29

Toma era omul pe care cu greu l-ai fi putut face să se entuziasmeze de ceva. După măsura lui, entuziasmul era ceva rău, care trebuia ocolit. Optimismul era un lucru străin pentru el. Lumea era prea tristă şi viaţa prea serioasă pentru a-şi permite să fie vesel. Era un adevărat sacrilegiu să se ia după nălucirile fraţilor săi, care păreau ieşiţi din minţi la gândul că II văzuseră pe Domnul înviat. Asta era prea de tot.

Când Domnul S-a arătat din nou peste o săptămână şi Toma era de faţă, poziţia sa de credincioşie fermă faţă de propriile convingeri a cedat cu greu în faţa evidenţelor. A fost nevoie de argumente concludente pentru a putea accepta realitatea învierii Domnului. Toma a verificat personal semnele răstignirii. După ce au fost administrate toate probele, Toma a făcut o declaraţie fundamentală nu numai pentru credinţa şi viaţa sa, ci şi pentru posteritate. El a afirmat deschis dumnezeirea lui Hristos şi a acceptat definitiv domnia lui Dumnezeu peste viaţa sa.

Demersul spiritual al lui Toma a fost lent, dar fără oscilaţii, căderi şi reveniri spectaculoase, ca în cazul lui Petru, de exemplu. Toma a înaintat încet, dar sigur pe calea credinţei. Adesea a fost ultimul care a trecut probele de verificare, dar odată trecute, el a rămas consecvent şi credincios convingerilor personale.

Deoarece Toma a ajuns la această maturitate a credinţei, Hristos a făcut o declaraţie valabilă pentru toţi întârziaţii din împărăţie şi pentru toţi cei diferiţi de ei. Este loc pentru toate categoriile de credincioşi, dar credinţa rămâne ceea ce a fost dintotdeauna – acceptarea lucrurilor pe baza făgăduinţei lui Dumnezeu.

Succesul la un pas de tine:

Dacă te convingi încet, Dumnezeu are răbdare să-ţi arate toate argumentele credinţei, dar mai ferice de cei care cred pur şi simplu.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro