Devoțional zilnic

Toţi suntem la fel pe întuneric

Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. Ioan 15:12

Mereu m-am străduit să îi inspir băiatului meu importanţa faptului de a-i preţui pe ceilalţi în acelaşi mod în care ne preţuieşte Dumnezeu. Ca părinţi, suntem uneori nesiguri cât de bine ne facem auziţi sau dacă vorbele noastre au intrat pe o ureche şi au ieşit pe cealaltă. Habar nu aveam cât de frumos se va manifesta acest principiu în viaţa copilului meu.

Curtis a fost dintotdeauna loial, aproape excesiv. El şi Charles sunt prieteni de când aveau amândoi câteva luni. Au fost colegi de grădiniţă şi au fost împreună aproape în fiecare zi vreme de trei ani, până când Charles a fost lovit de o tragedie. Într-o noapte, casa în care locuia a explodat şi a luat foc. Charles s-a ales cu arsuri grave pe aproape toată suprafaţa corpului în acel accident teribil. La vremea aceea, l-am luat pe fiul meu şi i-am explicat că, oricât de diferit arăta Charles, tot Charles era pe dinăuntru. Mereu un gânditor profund, Curtis părea că soarbe ce îi ziceam. Timpul s-a scurs, iar Charles a fost supus unor proceduri medicale de amploare. Vindecarea lui era lungă şi dureroasă.

A trecut un an şi jumătate până ce Charles s-a putut reîntoarce la şcoală. Pentru că nu ştiam când va fi ziua revenirii, nu am apucat să am o ultimă discuţie cu Curtis înainte. Iată cum a descris învăţătoarea lor situaţia: în ziua în care Charles s-a întors, Curtis era acolo pentru a-l întâmpina la intrarea în clasă. Mulţi dintre copii erau noi şi nu-l cunoşteau pe Charles sau ceva despre tragedia prin care trecuse. Au întrebat imediat ce i se întâmplase, dar, înainte să poată interveni învăţătoarea, fiul meu a devenit apărătorul lui Charles. Prietenia adevărată nu vede cicatrici sau defecte.

Curtis a anunţat: „Acesta este prietenul meu Charles. Poate arată diferit, dar nu are nimic, pentru că, atunci când închidem lumina, Dumnezeu vede doar inimile noastre şi cum ne comportăm unii cu alţii.” în clasă s-a lăsat liniştea, în timp ce învăţătoarea îşi înghiţea lacrimile. După câteva momente, ceilalţi copii au început să-i ureze lui Charles bun venit şi să-l primească în grupul lor.

Ajută-ne să vedem cu ochii Tăi, Doamne, nu diferenţele, ci elementele comune ce ne unesc pe toţi, ca fraţi şi surori în Hristos!

Lori Colwell