Devoțional zilnic

Totul a fost adus la îndeplinire

Din toate vorbele bune pe care le spusese Domnul casei lui Israel, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit. (Iosua 21:45)

Ascultă ediția audio aici.

Istoria exodului israeliților, cu destinația Canaan, prezintă toate etapele unei aventuri a credinței. Întâi a venit porunca divină: „Ridică-te și treci Iordanul acesta.” Apoi a venit obiectivul: cucerirea țării. Pentru a reuși, trebuia să aibă o atitudine adecvată: „Întărește-te și îmbărbătează-te.” E menționată și metoda de urmat: „Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga.” Bineînțeles, există și o făgăduință: „Așa vei izbuti în tot ce vei face, așa vei reuși.” Și, în cele din urmă, a venit și împlinirea făgăduinței: „Tot ce a spus Domnul s-a împlinit.”

Dumnezeu a zis: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise” (Iosua 1:3). „Tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da” (Iosua 1:6). „Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:9). Cetățile-stat canaanite au capitulat una după alta și israeliții au văzut împlinindu-se Cuvântul Domnului. Expresia „toate s-au împlinit” este epilogul cuceririi, mărturia că promisiunile divine sunt sigure.

În viața credinciosului se întrepătrund indisolubil cotidianul și sacrul: pe de o parte, credința în Providență, speranța, bucuria de a fi ucenici, lupta împotriva ispitei, descoperirea și afirmarea puterii divine, loialitatea, iar pe de altă parte, dificultățile vieții familiale, complexitatea coabitării, obligațiile profesionale, inevitabilele nevoi materiale, boala, frica, descurajarea, nesiguranța. Un creștin nu poate disocia sacrul de profan, treburile lui Dumnezeu de treburile lumii, deoarece, în realitate, Îl implică pe Dumnezeu în toate aspectele vieții sale.

Dar ce ne învață cucerirea Canaanului despre făgăduințele divine? În primul rând, că trebuie să cooperăm cu Dumnezeu pentru împlinirea promisiunilor Lui. Dumnezeu nu va face pentru noi nimic din ce putem face noi singuri. În al doilea rând, că trebuie să urmăm cu strictețe poruncile divine. În al treilea rând, că Dumnezeu nu Își va împlini promisiunile atâta timp cât anatema există în viața noastră. În al patrulea rând, că trebuie să ne curățim de egoism, de autosuficiență și de presupuneri. În al cincilea rând, că trebuie să perseverăm, chiar dacă rezultatul obținut pare negativ. În final, să nu uităm că, fără Dumnezeu, o simplă pânză de păianjen ni se poate părea un zid de netrecut. Dar să ținem minte că, alături de Dumnezeu, obstacolul de netrecut devine nesemnificativ.

Vechile făgăduințe divine rămân întotdeauna de actualitate pentru noi. Să Îi cerem Domnului să împlinească în viața noastră scopurile pe care le-a pregătit pentru noi.