Tu nu vei trece Iordanul!

Devoțional zilnic 2 aprilie 2020

Moise s-a dus şi a mai spus următoarele cuvinte întregului Israel: „Astăzi”, le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani: nu voi mai putea merge în fruntea voastră, şi Domnul mi-a zis: „Tu să nu treci Iordanul!” (Deuteronomul 31:1-2)

Ascultă ediția audio aici.

E specific omului să se mângâie cu iluzii, să nutrească speranțe, să construiască proiecte și să le realizeze. Dar ceea ce visăm nu se materializează întotdeauna și nici speranțele noastre nu devin neapărat realități. Nu ajungem întotdeauna să ne vedem scopurile realizate și uneori nici nu putem să le apreciem, să ne bucurăm de ele sau să trăim lucrurile pentru care ne-am luptat, ne-am rugat și pentru care am muncit. Viața ne rezervă uneori decepții, frustrări, dezamăgiri care ne transformă existența într-un parcurs aparent steril, ca și cum ar fi vorba de un vis urât (căsătorie eșuată, serviciu pierdut, abandonarea studiilor, o funcţie la serviciu acordată altcuiva, alegerea altcuiva într-un post de conducere în slujba bisericii etc.). Or, fiind credincioși şi implicându-L pe Dumnezeu în mod serios în dorințele și planurile noastre, o astfel de experiență este și mai traumatizantă, până acolo încât poate provoca în noi o anumită pierdere a încrederii în acest Dumnezeu al providenței pe care L-am legat de realizările din viața noastră.

După patruzeci de ani de minuni, după ce a fost nu doar martorul, cât mai ales protagonistul și cel mai implicat în acest lung pelerinaj prin deșert, când era deja pe malurile Iordanului și când urma să își încheie cursa alături de poporul Israel, Domnul i-a spus lui Moise: „Tu să nu treci Iordanul acesta.” Iordanul, obiect al dorințelor, se va transforma în cele din urmă în simbol al speranțelor sfărâmate, într-un dureros și tragic eșec. Abătut, l-a rugat pe Domnul cu fervoare și lacrimi: „Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!” (Deuteronomul 3:25). Dar Domnul l-a întrerupt: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta” (Deuteronomul 3:26).

Cu toții am avut parte la un moment dat de un Iordan pe care Dumnezeu nu ne-a permis să îl traversăm. Prin credință, ne-am imaginat, dincolo de realitățile temporare la care am sperat aici, jos, și ne-am văzut viitorul veșnic. Prin credință accedem la misterul insondabil al planurilor lui Dumnezeu, în mâinile căruia ne punem viața. Și atunci, decepția și frustrarea dispar. Profetul Habacuc rezumă experiența credinciosului prin aceste cuvinte de încurajare: „Cel neprihănit va trăi prin credință” (Habacuc 2:4).

Să nu ne descurajăm dacă lucrurile nu merg așa cum am dori. Să Îl urmăm pe Isus. Suntem pe drumul cel bun.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro