Tunul antiaerian

Devoțional zilnice 8 iunie 2018

3

0

Se întorcea de la câmp în căruța lui hodorogită, obosit. În acea zi nu doar că fu greu, ci trebui să se și arunce la pământ în repetate rânduri din cauză că în apropiere se dădeau lupte grele.
Era vremea celui de-al doilea război mondial, timp în care de multe ori țăranii trebuiau să-și lucreze pământul pândiți de primejdia de a fi prinși în toiul luptei.

Începuse a se înnopta când Ion zări lângă drum ceva ca un stâlp – un tun antiaerian rămas pe câmp în urma bătăliei.

Îl studie cu atenție, bâjbâind cu mâinile în întuneric pentru a-și putea da seama de valoarea lui. Roțile erau cele mai fascinante piese. Erau roți de metal cu raf cauciucat. Ce ocazie! De le-ar putea el scoate, ce bune ar fi acele roți cauciucate la căruța lui! După mai multe încercări își dădu seama că nu are cum să demonteze roțile, dar îi veni o idee. Legă tunul după căruță și îl trase acasă la el.

Nu-l văzuse nimeni…știa doar el! Dar vai! Era un tun și era timp de război!!! Dacă ar fi aflat cineva despre el, ar fi fost acuzat. Așa că, în noaptea aceea, clădi în jurul tunului tot nutrețul ce îl avea în curte, fără ca cineva să bănuiască ce era înăuntrul căpiței.

Anii trecură, iar Ion, an de an, îngrijea și repara căpița lui misterioasă. Într-o dimineață, pe când mergeau oamenii la muncă, au văzut în grădina lui Ion o țeavă de tun îndreptată în sus.

Agitație, autorități…! Securitatea a înconjurat casa, au spart ușa…..au intrat. Pe un pat zăcea Ion – bătrân, slăbit, imobilizat la pat, nemaiavând putere să-și îngrijească secretul din căpiță. Aceasta s-a răsturnat lăsând să se vadă ceea ce ascundea.

Anchetă, întrebări, chestionări și acuze. La întrebarea: ce ai vrut să faci cu el? Ion răspunse că „toate sunt bune la casa omului”.

Simțim cu toții o bucurie în a avea, în a aduna tot felul de lucruri, prieteni, trofee, sperând că într-o zi ne vor fi de mare ajutor. Însă nu toate lucrurile pe care lumea le consideră valori sunt folositoare pentru noi.

Așa că ai grijă ce aduni!!!

„Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană” (Exod 16, 18 u.p)

Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat

3

0

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro