Ultimul poem

Devoțional zilnice 24 iulie 2018

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. – Apocalipsa 21:4

Unii oameni intră subtil în vieţile noastre, ne fură sentimentele şi apoi pleacă de parcă nu s-a întâmplat nimic. O zicală populară spune: „Sentimentele nu pleacă pur şi simplu. Oamenii pleacă.” Cineva mărturisea: „Cea mai mare greşeală a mea a fost să cred că oamenilor le pasă de mine la fel de mult cât îmi pasă mie de ei.”

Annie R. Smith (1828–1855) era o domnişoară foarte drăguţă şi talentată. În 1951, ea a trimis o poezie de-a ei, „Fear Not, Little Flock”, lui James White. Lui i-a plăcut poezia atât de mult, încât nu doar că a publicat-o în revista Review and Herald, dar a şi invitat-o să vină la Rochester, New York, în funcţia de redactor pentru revistă. Acolo ea s-a îndrăgostit de un predicator tânăr, chipeş: John N. Andrews, care se pare că îi îm-părtăşea sentimentele, dar nu s-a căsătorit niciodată cu ea. În noiembrie 1855, Annie s-a întors în casa ei din West Wilton, New Hampshire, suferind de tuberculoză. Pe măsură ce lunile treceau, puterea ei scădea încet şi ea a început să vorbească deschis cu mama ei despre moarte.

Marţi dimineaţa, 24 iulie 1855, Annie a scris ultima ei poezie:

Ah! Să nu verşi vreo lacrimă în locul în care dorm;
Pentru cei vii, nu pentru cei morţi, să plângi;
De ce să jeleşti pe cei trudiţi care acum se odihnesc,
În mormânt, liberi de poveri şi suferinţe?

Două zile mai târziu, Annie a murit în pace. În 26 august 1855, Ellen White i-a scris lui J. N. Andrews: „Am văzut că acum nu ai putea face alt lucru mai bun decât să te căsătoreşti cu Angeline. […] Dezamăgirea lui Annie a costat-o viaţa. Am văzut că tu [John] ai fost nechibzuit în cazul ei [al lui Annie] […] ai simpatizat cu ea în toate” (Scrisoarea 1, 1855). Pare destul de evident că, deşi Andrews nu mai era aproape de ea, simţămintele lui Annie era legate de el când viaţa ei s-a încheiat. Te rog, nu te juca niciodată cu simţămintele altora, căci s-ar putea ca ei să ajungă să plătească un preţ prea mare!

În ciuda durerii emoţionale şi a suferinţelor fizice, ultima poezie a lui Annie confirmă că ea şi-a încheiat viaţa împăcată cu Dumnezeu. După cum exprimau şi scrierile ei foarte bine, ea aştepta acea zi glorioasă când „Dumnezeu va şterge orice lacrimă” din ochii şi din inima copiilor Lui suferinzi. Ce nădejde binecuvântată avem!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro