Un băiat de 13 ani a mers 23 de kilometri pe jos pentru a cere ajutor după un atac care i-a ucis mama și fraţii

Un băiat în vârstă de 13 ani, care a supravieţuit atacului condus de mai mulţi membri ai unui cartel de droguri din Mexic asupra unui convoi de mormoni americani, a ascuns șase fraţi în tufișuri înainte de a parcurge 23 km pentru a primi ajutor, a spus familia sa.

Opt copii au supravieţuit atacului petrecut luni în nordul Mexicului în care au fost ucise trei femei și șase copii. Cinci dintre copii suferă din cauza unor plăgi cu gloanţe, relatează presa americană.

Victimele sunt membri ai familiei LeBaron, parte a unei comunităţi mormone care s-a stabilit în Mexic în urmă cu zeci de ani.

Ministrul securităţii din Mexic a declarat că este posibil ca grupul să fi fost vizat accidental, fiindu-i confundată identitatea. Cu toate acestea, membrii familiei au spus despre comunitatea mormonă că era cunoscută luările de poziţie împotriva violenţei de cartel și că a primit ameninţări și în trecut.

Statul Sonora din nordul Mexicului este împărţit și disputat de două bande rivale, „La Línea”, care are legături cu cartelul Juárez, și „Los Chapos”, care face parte din cartelul Sinaloa.

Un grup de trei mame și cei 14 copii ai lor au pornit luni dimineaţă într-un convoi de trei mașini din Bavispe în statul Sonora și se îndreptau către statul vecin Chihuahua. Femeile călătoreau împreună „din motive de siguranţă”, așa cum declara o rudă pentru CNN.

Au fost atacaţi prin ambuscadă de mai mulţi bărbaţi înarmaţi. După ce mama sa și doi dintre fraţii lui au fost împușcaţi mortal, Devin Langford (13 ani) i-a ascuns pe ceilalţi șase fraţi în tufișuri și i-a acoperit cu crengi. A plecat apoi timp pe jos, spre baza comunităţii din La Mora, unde a ajuns peste 6 ore, după cum relata Kendra Lee Miller, o rudă a familiei, pe Facebook.

Între timp, fiindcă Devin părea să nu se întoarcă suficient de repede, una dintre surorile lui, McKenzie, în vârstă de nouă ani, i-a lăsaţi pe ceilalţi fraţi în tufișuri și a plecat prin întuneric pe urma lui Devin. S-a rătăcit, însă a fost ulterior găsită de echipele de căutare.

O fetiţă în vârstă de șapte luni, Faith Langford, a supravieţuit fiindcă mama ei a apucat să o așeze pe podeaua vehiculului în scăunelul de mașină. Mama, Christina Langford Johnson a ieșit din vehicul cu mâinile ridicate pentru a cere atacatorilor să înceteze împușcarea, dar a fost împușcată, au spus martorii.

După ce Devin a ajuns în La Mora, membrii comunităţii s-au înarmat, intenţionând să plece spre locul atacului. Însă au decis să aștepte întăriri după ce „și-au dat seama că riscă să fie uciși, din moment ce au fost împușcături continue, timp de ore în șir, în munţii din apropierea La Mora”, relata Kendra Lee Miller.

Micuţa Faith a fost găsită în mașină la 11 ore de la atac. Ceilalţi supravieţuitori au fost transportaţi cu elicopterul către orașul american Phoenix. Cody, în vârstă de opt ani, a fost împușcat în maxilar și picior, Kylie, 14 ani, a fost împușcată în picior, Xander, în vârstă de patru ani, a fost împușcat în spate, iar Brixton, în vârstă de nouă luni, a fost împușcat în piept.

Președintele american Donald Trump a răspuns la incident declarându-se „gata să ofere sprijin” pentru a combate problema violenţelor de cartel și pentru „a ne achita de treabă repede și eficient”. FBI-ul s-ar fi oferit, notează BBC, să ajute în ancheta autorităţilor mexicane.

Președintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a declarat că Mexicul va acţiona cu „independenţă și suveranitate” în urmărirea criminalilor din spatele atacului.

Claudia Pavlovici Arellano, guvernatorul statului Sonora, i-a descris pe făptași drept „monștri”.

Julian LeBaron, văr al uneia dintre femeile ucise, a cerut răspunsuri. În 2010, Julian LeBaron a publicat un articol în Dallas Morning News prin care a solicitat mexicanilor să se ridice împotriva criminalităţii organizate. LeBaron a mai declarat, marţi, la radio mexicană, că familia sa a primit ameninţări. „Am raportat ameninţările, iar acestea sunt consecinţele”, a spus el.

Anul trecut, familia s-a confruntat cu fermierii locali care i-au acuzat pe LeBarons că ar folosi cantităţi excesive de apă pentru a cultiva nucile pe pământul lor, lăsând, probabil, fermele din apropiere uscate.

Comunitatea Colonia LeBaron a cerut în trecut să i se permită crearea propriei forţe de securitate.

Rata criminalităţii din Mexic se menţine constantă, la un nivel îngrijorător. La jumătatea acestui an, autorităţile mexicane au descoperit 337 de cadavre îngropate în morminte clandestine, nu mai vechi de 1 decembrie 2018.

Peste 200.000 de persoane au fost ucise și alte zeci de mii au fost date dispărute de la sfârșitul anului 2006, când guvernul mexican a cerut sprijinul armatei pentru eradicarea cartelurilor de droguri.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro