Acelaşi balaur care a făcut război cu Dumnezeu în cer (Apocalipsa 12:7) face război și cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ, cu cei care „păzesc poruncile lui Dumnezeu” (Apocalipsa 12:17; vezi şi 13:2,4). Satana devine practic cel căruia i se aduce închinare (vers. 4). El continuă astfel războiul început în cer, iar punctul principal al atacului împotriva lui Dumnezeu este Legea divină.
„În porunca a patra, Dumnezeu este descoperit ca fiind Creatorul cerurilor şi al pământului şi, prin aceasta, se deosebeşte de toţi zeii falşi. Ziua a şaptea a fost sfinţită ca zi de odihnă pentru om, fiindcă este o amintire a lucrării de creaţie. Ea a fost destinată să-L păstreze pentru totdeauna în minţile oamenilor pe viul Dumnezeu ca sursă a existenţei şi ca ţintă a adorării şi a închinării. Satana se luptă să-i îndepărteze pe oameni de la devotamentul faţă de Dumnezeu şi de la ascultarea de Legea Sa; de aceea îşi îndreaptă eforturile îndeosebi împotriva acelei porunci care Îl prezintă pe Dumnezeu drept Creator.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 43)
Noi ne închinăm Domnului pentru că El este Creatorul cerului şi al pământului, iar Sabatul zilei a şaptea este semnul calităţii Sale de Creator, semn care îşi are originea în săptămâna creaţiei (Geneza 2:1-3). Nu este de mirare că, în atacul îndreptat împotriva autorităţii lui Dumnezeu, Satana se luptă să desfiinţeze semnul principal al autorităţii Sale: Sabatul zilei a şaptea.
La sfârşit, Dumnezeu va avea pe pământ un popor care va rămâne neclintit şi statornic în credinţa în El, credinţă manifestată prin ascultarea de poruncile Sale – de toate, inclusiv de singura care precizează că Domnul este Creatorul, singurul vrednic de închinare.
Post-ul Un gând de încheiere apare prima dată în Studiu Biblic.