Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. – Psalmii 23:4
Timp de câţiva ani am avut privilegiul să locuiesc în Cranbrook, British Columbia. Cranbrook este în zona de sud-est a provinciei, la poalele Munţilor Stâncoşi. Este cu adevărat o zonă frumoasă, cu munţi maiestuoşi, păduri, lacuri, râuri şi o faună bogată.
Cât am locuit aici, am avut ca tovarăşi trei câini (doi Terra Nova şi un ciobănesc german), cu care îmi plăcea să ies să mă plimb prin pădurea din apropiere. Cărările din pădure se întindeau pe kilometri, adesea intersectându-se cu alte cărări. Deşi era o lege conform căreia câinii trebuiau ţinuţi în lesă, erau adesea câini care alergau fără lesă. Ciobănescul german şi ceilalţi doi câini ai mei erau foarte protectori faţă de mine şi de-abia aşteptau să intervină dacă simţeau vreun pericol aproape de mine. Toţi patru am avut parte de întâlniri nefericite cu alţi câini mari, care alergau liberi.
Datorită câinilor mei, am căpătat obiceiul de a mă opri şi a mă ruga ca Dumnezeu să-Şi trimită îngerii să meargă împreună cu noi, şi am descoperit că, atunci când ne opream să ne rugăm, nu mai aveam parte de întâlniri neplăcute.
În plimbările noastre, chiar înainte de a traversa un deal pentru a coborî într-o vale adâncă, ajungeam la o intersecţie de drumuri. De fiecare dată îmi făceam curaj pentru a-mi continua plimbarea prin această vale repetând Psalmul 23. Lui Shandy, ciobănescul german, îi plăcea întotdeauna să meargă un pic înaintea mea şi a celorlalţi doi câini, pentru a ne conduce. Intr-o zi, după ce L-am rugat pe Dumnezeu să ne conducă şi să ne apere, pe când ne apropiam de intersecţia de drumuri şi ne îndreptam spre vale, ciobănescul german s-a oprit. Trecea de o parte a cărării pe cealaltă şi înapoi. Se uita în sus, se uita şi jos şi parcă voia s-o ia pe altă cărare.
Am ales o altă cărare şi nu a trecut mult până când am văzut că de cealaltă parte a dealului alergau doi câini de vânătoare fără lesă, pe care îi mai întâlnisem şi înainte, cu urmări destul de nefericite.
Îmi fiecare zi descopăr cu uimire grija iubitoare a Tatălui nostru şi modul în care El doreşte să-L invităm să meargă cu noi. Sunt de asemenea convinsă de faptul că Shandy, câinele meu, a văzut un înger în ziua aceea.
Îi încurajez pe toţi cei care nu au experimentat apropierea de Dumnezeu: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmii 34:8)
Beverly D. Hazzard