UN NOU ANGAJAMENT

Devoțional zilnic 18 august 2019

“Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, “și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh”. Faptele Apostolilor 2:38

Îți amintești cum a fost învestitura ta? 

Ocazia, pentru care te-ai pregătit și la care ai visat, a fost atât de specială! Ai

avut alături mulți prieteni, care s-au bucurat împreună cu tine și care te-au însoțit în activitățile care au urmat luni și ani de zile. Ceva s-a schimbat la tine și toți puteau vedea aceasta – la gâtul tău și în comportamentul tău.

Ziua învestiturii este un moment de neuitat, dar vei întâlni unul și mai important, și mai emoționant – momentul unui nou angajament, ce îți va aduce multă bucurie, ție și prietenilor tăi. Știi care?

Ai descoperit de ceva timp că îți place să ai în preajmă un anumit Prieten. Te cunoaște ca nimeni altul și ai început să simți că te iubește, în ciuda imperfecțiunilor tale. Ai văzut că poți vorbi cu El oricând despre orice. Te uimește că există Cineva dispus să renunțe la viața Lui chiar pentru tine și observi cum crește în sufletul tău dorința de a fi mereu împreună cu El. Înseamnă că a sosit ziua cea mare. Prietenii tăi, văzuți și nevăzuți, sunt în preajmă, bucuroși și emoționați. Și, mai presus de oricine, este El, Prietenul în Numele Căruia închei cel mai important legământ, care te va însoți în noile activități, luni și ani de zile, până în veșnicie.

Da, mă refer la ziua botezului tău. Dacă această zi încă nu a sosit, poți să începi de astăzi să faci planuri pentru ea. Dacă ai trăit-o deja, adu-ți aminte de frumusețea ei și reînnoiește astăzi angajamentul luat atunci. 

Ceva s-a schimbat (sau se va schimba) la tine prin acest eveniment și toți pot vedea aceasta. Pentru că ai ascultat (sau vei asculta) îndemnul lui Petru – „Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2:38), vei fi atins de adierea veșniciei.

Cătălin Strîmbu, pastor Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro