Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. – Daniel 6:10
Redeșteptarea spirituală și reforma religioasă vin doar printr-o rugăciune aprinsă și neîncetată. Un exemplu clasic este Martin Luther, care nu doar a scris despre rugăciune, ci a și trăit o viaţă intensă de ru-găciune. Mai întâi de toate, prin îngenuncherea cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu, el a putut să stea cu curaj înaintea oricui altcuiva.
Luther a recunoscut că doar prin rugăciune putem fi protejaţi eficient împotriva puterilor celui rău, ispitelor lumii și naturii noastre păcătoase. În Catechismul mare (1529), el a avertizat: „Diavolul împreună cu lumea și firea noastră pământească se împotrivesc eforturilor noastre [de a ţine Cele Zece Porunci]. De aceea, de nimic nu avem mai mare nevoie decât să ne întoarcem urechea spre Dumnezeu constant, să Îl chemăm și să ne rugăm Lui.”
În Table Talks, din 30 noiembrie 1531, Luther a reflectat asupra întregii sale vieţi de rugăciune și a spus: „Ori de câte ori mi se întâmplă să fiu împiedicat de mulţimea îndatoririlor de la păzirea orei mele de rugăciune, întreaga zi e rea pentru mine. Rugăciunea ne ajută foarte mult și ne dă o inimă veselă, nu pe baza vreunui merit din lucrarea noastră [de rugăciune], ci datorită faptului că am vorbit cu Dumnezeu și am descoperit că totul este în regulă” (Luther’s Works, vol. 54, p. 17)
Un sfat practic care ne este de ajutor în rugăciune se găsește în cartea sa, A Simple Waz to Praz (1535). Acolo recomandă ca rugăciunea „să fie prima îndeletnicire a dimineţii și ultima a serii. Păzește-te cu atenţie de acele false și amăgitoare idei care îţi spun: «Mai așteaptă un pic. Mă voi ruga într-o oră, prima dată să fac asta sau cealaltă.» Astfel de gânduri te îndepărtează de la rugăciune spre alte treburi care îţi captează atât de mult atenţia, încât nu se mai alege nimic de rugăciune pentru acea zi.”
Toţi eroii credinței lui Dumnezeu au avut o singură caracteristică în comun: erau oameni ai rugăciunii! Pentru a trăi o viaţă de rugăciune nu avem nevoie să ieșim în public cu cuvântări retorice înflorite și nefolositoare. Rugăciunea publică ar trebui să fie scurtă și obiectivă. Rugăciunile noastre private sunt momentele potrivite să ne deschidem inimile înaintea lui Dumnezeu și să vorbim cu El ca și cu cel mai bun prieten.