Un păcat prostesc și la întâmplare

Devoțional zilnic

Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. – Psalmii 32:5

Pe vremea când se construia biserica unui colegiu creştin important din Michigan, eu eram studentă şi locuiam într-una din clădirile din campus. Îmi plăcea foarte mult să privesc pe fereastră şi să văd cum progresau lucrările la noua construcţie. Îmi amintesc când au ajuns grinzile pentru acoperiş şi au fost puse pe pământ. Părea că va dura secole până să termine lucrările.

Într-o zi, pe când construcţia era aproape gata, pentru că aveam puţin timp liber, am hotărât să mă plimb în jurul clădirii care în curând urma să fie biserică. Era o dimineaţă superbă de primăvară, perfectă pentru o scurtă plimbare înainte de ore şi apoi lucru.

Am fost uimită să descopăr că turnaseră deja trotuarul în cealaltă parte a noii biserici. Cu mintea în altă parte, am păşit pe trotuar, dar mi-am dat seama foarte repede că începeam să mă afund! Nu doar picioarele începeau să se afunde în ciment, ci si inima mea se afunda.

Rapid mi-am luat picioarele din ciment, dar am lăsat urme. Dacă ai putea vreodată să îţi vezi propriile păcate, ar arăta cam ca acea imagine. În faţa mea erau urmele „păcatului” meu. Inima mi s-a înmuiat. Aproape că îmi dădeau lacrimile când mă gândeam că urmele mele aveau să rămână acolo, vizibile, şi în anii următori.

Chiar în acel moment, am observat un grup de lucrători care îndreptau cimentul umed puţin mai departe de mine. Unul dintre ei a venit la mine şi cu blândeţe a şters urmele paşilor mei de pe trotuar. Mi-am cerut scuze de mai multe ori. El a fost foarte amabil şi nu s-a supărat deloc pe mine – a fost foarte iertător.

La scurtă vreme după aventura mea neglijentă, l-am întâlnit pe băiatul acelui domn amabil. Ne-am împrietenit foarte repede. După câteva luni de prietenie, m-a cerut în căsătorie. Un an mai târziu, deja eram căsătoriţi. Astfel, lucrătorul responsabil cu cimentul a devenit socrul meu. Una dintre cumnatele mele mi-a spus după o vreme că el l-a încurajat pe fiul lui să ieşim la o întâlnire, după ce m-a întâlnit şi chiar el a fost cel care ne-a plătit prima întâlnire.

În ce familie minunată am ajuns să mă căsătoresc! Cât de minunată este familia lui Isus, care m-a primit şi a iertat alte urme pline de păcat pe care le-am lăsat în urma mea în această viaţă.

Isus, Îţi mulţumesc pentru că ne ierţi păcatele (fie din neştiinţă sau cu intenţie) atunci când Ţi le mărturisim, le recunoaştem şi cerem iertare. Aşteptăm cu nerăbdare să locuim împreună cu Tine întreaga veşnicie.


Avonda White-Krause

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit