El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca […] să-Şi curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. (Tit 2:14)
Domnul i-a pus deoparte pentru Sine pe cei ce sunt evlavioși, și această consacrare față de Dumnezeu și separare de lume sunt declarate cu claritate și cerute imperios atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Există un zid de despărțire pe care Domnul Însuși l-a pus între lucrurile din lume și lucrurile pe care le-a scos din lume și le-a sfințit pentru Sine. Chemarea și caracterul poporului lui Dumnezeu sunt deosebite. Perspectivele lor sunt deosebite și aceste particularități îi disting dintre toate popoarele. Toți cei ce alcătuiesc poporul lui Dumnezeu de pe pământ constituie un singur trup de la începutul până la sfârșitul timpului. Ei au un singur Cap, care conduce și stăpânește trupul. Aceleași cerințe care au existat pentru vechiul Israel – de a fi separați de lume – există și pentru poporul lui Dumnezeu de acum. Marele Cap al bisericii nu S-a schimbat. Experiența creștinilor din aceste vremuri seamănă mult cu călătoriile vechiului Israel. (…)
Așa cum citim în Cuvântul lui Dumnezeu, cât este de clar că poporul lui Dumnezeu este deosebit și distinct față de lumea necredincioasă din jur! Poziția noastră atrage atenția și inspiră teamă; pentru că trăim în timpul sfârșitului, cât este de important să imităm exemplul lui Hristos și să umblăm așa cum a umblat El!
Slujitorii lui Hristos nu își au căminul sau comoara aici. Ce bine ar fi ca toți să vadă că doar în virtutea faptului că Domnul stăpânește ni se permite nouă să trăim în pace și siguranță printre dușmanii noștri! Nu trebuie să pretindem favoruri speciale din partea lumii. Trebuie să consimțim să fim săraci și disprețuiți în această lume până când lupta va lua sfârșit și biruința va fi obținută. Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să iasă din lume și să se despartă de prietenia și spiritul lumii, iar puterea și tăria lor să provină din faptul că au fost aleși și acceptați de Dumnezeu. (…)
Copiii lui Dumnezeu sunt întocmai așa cum a fost și Hristos în această lume. Ei sunt fiii și fiicele lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu El, iar domnia și stăpânirea le aparțin lor. Lumea nu înțelege caracterul lor și chemarea lor sfântă. Cei din lume nu pot înțelege adoptarea lor în familia lui Dumnezeu. Unirea și părtășia lor cu Tatăl și cu Fiul nu sunt vizibile pentru lume și, în timp ce lumea vede umilirea și ocara lor, nu poate vedea ce vor ajunge ei. Ei sunt străini. Lumea nu îi cunoaște și nu poate aprecia motivele care îi însuflețesc. – Review and Herald, 5 iulie 1875