Un slujitor împărătesc – vindecare și credință

Devoțional zilnic

Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui. Ioan 4:53

Când micuţul dă semne de boală, toată familia se precipită. Dar când copilul se zbate între viaţă şi moarte, părinţii intră în disperare. Sunt greu de descris neputinţa şi durerea care-i cuprind. Ar face orice, ar da orice, ar merge oriunde. Se prind de cea mai mică umbră de speranţă. Încearcă tot ce se pricep pentru a-l face pe copil să trăiască. Unele gesturi disperate s-ar putea să-i facă mai rău, iar gânduri anapoda îi fac pe ai casei să apuce pe căi ciudate. Dar cu toţii simt că trebuie să facă ceva.

Atunci este cea mai mare nevoie de luciditate şi judecată. Poate că nu se poate face prea mare lucru, dar ceea ce se poate face este esenţial. Uneori soluţia este simplă şi necostisitoare. Este nevoie doar de chibzuială şi atenţie.

Centurionul din Capernaum a plecat să-L caute pe Isus. De cum L-a văzut, şi-a spus păsul pe nerăsuflate. El se aştepta ca Mântuitorul să intre în viteză şi să alerge spre locul cu pricina, dar a fost consternat să vadă că Isus nu Se grăbea deloc. Atunci el a încercat să urgenteze puţin lucrurile, spunând că situaţia este foarte gravă şi necesită urgenţă.

Cu linişte şi siguranţă în glas, Hristos i-a spus sutaşului că nu trebuia să se mai frământe, pentru că problema sa era deja rezolvată. Aproape fără să-i vină să creadă, omul s-a întors acasă. Pe drum l-a întâmpinat un slujitor care a confirmat minunea. Din ceasul acela, casa centurionului a cunoscut vindecarea şi credinţa care vin de la Dumnezeu.

Succesul la un pas de tine:

În momentele de nelinişte şi grabă, cel mai bun lucru este drumul liniştit la Hristos. Vindecarea şi credinţa te aşteaptă deja la El.

Leave a CommentSubmit