Devoțional zilnic

Urgența de 1 aprilie

Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. – Filipeni 4:6,7

Într-un an, în timpul vacanţei de primăvară, ziua de 1 aprilie s-a dovedit a fi neobişnuit de furtunoasă şi ploioasă. Cu două zile înainte, luasem avionul până acasă, la St. Thomas, pentru a o însoţi pe mama, care fusese spitalizată recent şi urma să fie transportată cu elicopterul de la terapie intensivă la un spital din Miami, Florida.

Deoarece avea respiraţie sporadică şi aritmie (Afib), ea a trebuit intubată pe perioada zborului. O formaţiune în plămânii ei (ţesut cicatrizat în urma pneumoniei sau, deloc de dorit, chiar ceva mai grav) părea să fie cauza problemelor ei medicale. In drumul nostru spre aeroport, în ambulanţă, am trecut pe lângă o altă ambulanţă, implicată intr-un accident auto cauzat de furtuna puternică.

Deşi ploaia ne-a împiedicat să ne îmbarcăm imediat în micuţul elicopter, personalul medical a reuşit să o acopere pe mama pentru a nu se uda când a fost dusă la elicopter. Eu am stat chiar în spatele copilotului, lângă targa mamei şi vizavi de cei trei medici, care stăteau şi ei destul de înghesuiţi pe partea dinspre pilot. M-am rugat în timp ce elicopterul se înălţa clătinându-se printre norii groşi şi negri, bătuţi de ploaie şi de vânt, spre lumina soarelui. Când elicopterul s-a stabilizat, I-am mulţumit lui Dumnezeu şi am aţipit. Dintr-odată, am fost trezită de nişte sunete ciudate. Aparatul care monitoriza respiraţia mamei s-a oprit.

Asistenta l-a lovit de câteva ori. A repornit, apoi s-a oprit din nou. Asistenta a încercat să înlocuiască un cablu, dar acesta era blocat. Medicii au încercat să rezolve problema, apoi copilotul şi, în cele din urmă, şi pilotul. Dar cablul era blocat. Asistenta a început să o ventileze cu balon (adică manual). Trecuseră doar două ore şi jumătate din zborul de cinci ore. Cred că visez, am zis în sinea mea. Nu se poate întâmpla aşa ceva!

Doamne, ai spus că nu ne dai mai mult decât putem duce! Să le cer să se întoarcă la St. Thomas? Să oprească în Puerto Rico? Am simţit cum pacea lui Dumnezeu vine asupra mea şi m-am liniştit, am primit asigurarea că trebuie să continuăm zborul, în mod miraculos, aparatul care monitoriza inima mamei a rămas constant pe toată durata celor trei ore de zbor rămase.

Astăzi mama este în viaţă, ageră şi se simte bine după problemele avute atunci cu pneumonia, trei săptămâni de intubare şi luni de zile petrecute la recuperare.

Fie ca pacea lui Dumnezeu să fie cu noi când trecem prin furtunile vieţii!

Am simţit cum pacea lui Dumnezeu vine asupra mea şi m-am liniştit, am primit asigurarea că trebuie să continuăm zborul, în mod miraculos, aparatul care monitoriza inima mamei a rămas constant pe toată durata celor trei ore de zbor rămase.

Wanda Van Putten-Allen