Va mântui pe poporul Lui

Devoțional zilnic 28 decembrie 2019

Ea va naște un Fiu, și-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. Matei 1:21

Cea mai mare emoție a unui părinte este la nașterea primului copil. Credeți-mă, știu ce spun! În zilele noastre, un alt moment emoționant înainte de nașterea copilului este acela în care medicul îți spune dacă vei avea băiat sau fată. Mă gândesc însă la Iosif căruia Însuși Dumnezeu i-a arătat printr-un înger aceste detalii, anunțându-l că va fi tată și spunându-i chiar și numele Băiatului. Dacă citim Biblia, știm că acesta nu este un lucru total neobișnuit, întrucât au mai fost și alți părinți înștiințați de îngeri despre nașterea copiilor lor. Cel mai uimitor lucru aici este că Iosif primește cea mai mare veste dată vreodată oamenilor: ”Va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Câți părinți nu și-ar fi dorit să primească o asemenea veste! Începând de la Adam și Eva, fiecare familie a sperat că prin copilul lor va veni eliberarea de păcat. Privește-l pe micul Isus: un bebeluș neajutorat, mic și plăpând, căutând ocrotire și mângâiere. Dar în urechile lui Iosif și Maria, vorbele îngerului încă răsunau. Făgăduințele lui Dumnezeu urmau să se împlinească pentru Isus, iar ele sunt și pentru tine o asigurare puternică a faptului că viața ta este în mâinile Lui.

Dorin Cristea, director de tineret, Conferința Moldova

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro