Valurile unui râu tumultuos

Devoțional zilnic

Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. Evrei 4:15,16

Acum o lună am mers într-o excursie cu cortul împreună cu prietena mea cea mai bună şi cu băieţii ei. Curând am ajuns la un râu care clipocea şi strălucea şerpuind la vale. În timp ce ne plimbam pe mal, am găsit un băţ ce putea fi folosit drept baston de unul dintre băieţii mai mici, pentru a călca mai bine pe pietrele alunecoase ale râului. Ne plăcea să ne jucăm în apă, în micile valuri, acolo unde erau mici baraje din pietre.

Într-o după-amiază m-am aşezat pe un astfel de mic baraj şi am lăsat apa să curgă pe lângă mine. Băieţii se prefăceau că sunt corăbii pe apă. Se distrau de minune. Băiatul cu băţul a vrut să-l folosească pe post de barcă, urmărindu-l cum este luat de curent şi adus până la mine. A funcţionat bine, până când a încercat să îl lanseze pe partea cealaltă a barierei de pietre. Curentul era foarte puternic acolo şi a dus băţul departe de mine. Oricât de mult încercam să-l ajung, acesta era tot mai departe şi a tot plutit în depărtare, până ce s-a pierdut complet. Pentru noi poate fi un simplu băţ, dar m-a făcut să mă gândesc la cât de imprudenţi suntem şi cum ne place să întindem coarda cu Dumnezeu. El ne oferă uneltele de care avem nevoie să navigăm prin curenţii şi pe pietrele alunecoase ale vieţii, dar noi deseori credem că ştim mai bine, că un pic dacă trecem de barieră sigur n-are ce să ni se întâmple rău. Ne pierdem foarte repede stabilitatea şi suntem împinşi de curenţi din ce în ce mai departe de El.

Mâna lui Dumnezeu însă ne poate găsi oricât de departe plutim. Oh, ce bucurie simte atunci când în sfârşit ne întindem pentru a-L lua de mână şi ne trage apoi spre siguranţa braţelor Lui iubitoare!

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că îi salvezi pe copiii Tăi din curenţii vieţii şi stai alături de noi ori de câte ori trecem de barierele Tale de siguranţă!


Wanda L. Davis

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit