Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, și altul, vameș. (Luca 18:10)
Vă invit să urcați cu mine, pe aripile imaginației, la Templul din Ierusalim. Remarcăm doi oameni a căror rugăciune Îl frapează pe Mântuitorul și, ca să rămână o lecție de neuitat pentru propriii dușmani sau prieteni din toate timpurile, ne-o spune și nouă sub formă de parabolă.
Fariseul începe să se roage astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, desfrânați sau chiar ca vameșul acesta” (v. 11). Și apoi continuă cu alte laude, dovedind că, pe de o parte, el consideră închinarea sa ca un merit, care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, o ocazie în care oamenii să-și facă o părere deosebită despre evlavia sa. „El se întoarce acasă lipsit de binecuvântarea divină” (Parabolele Domnului Hristos, cap. 13). Oare cădem și noi în această cursă a Satanei? Este timpul să ne cercetăm și să ne evaluăm starea noastră spirituală. Nu cumva fariseul suntem noi, laodiceenii?
„Vameșul, stând deoparte, nu îndrăznește nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bate în piept și zice: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»” (v. 13, versiune actualizată) „Vameșul este conștient de faptul că n-are niciun merit care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu […]. Copleșit de simțământul vinovăției, el stă acolo ca și când ar fi fost singur în prezența lui Dumnezeu. Singura sa dorinţă este să fie iertat şi să aibă pace, singura lui cerere este după […] mila lui Dumnezeu. Și el a fost binecuvântat. «Eu vă spun», continuă Domnul Hristos, «că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit, decât celălalt»” (Ibidem).
„Fariseul şi vameşul reprezintă două mari clase de oameni în care se împart cei care vin să se închine înaintea lui Dumnezeu […]. Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu” și ne comparăm cu El, „cu atât mai limpede ne vom da seama de marea noastră păcătoșenie” (Ibidem). Cununa biruinței nu va putea fi pusă pe fruntea celor mândri.
Vameşul şi fariseul vin la Templu să se-nchine,
Unul, umilit, și altul, plin de laudă de sine.
Mai rămâne o-ntrebare: Cine eşti tu?… Cine-s eu?…
Vameşul, în închinare, sau… un mândru fariseu?!
Magdalena Toma, Arad