Devoțional zilnic

Vestirea bucuriei

În ținutul acela, erau niște păstori care stăteau afară, în câmp, și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor… Şi îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, căci vă aduc o veste bună, care va fi o pricină de mare bucurie pentru tot norodul.” (Luca 2:8-10)

Îngerii privesc la cei doi călători obosiți, Iosif și Maria, cum merg pe cale spre cetatea lui David, pentru a se înscrie și ei, conform decretului lui Cezar August. Au ajuns aici prin providența lui Dumnezeu, căci acesta era locul în care, conform profeției, urma să Se nască Domnul Hristos. Ei caută un loc de odihnă la han, dar trebuie să plece de acolo, căci nu mai este nicio cameră liberă. Cei bogați și onorați fuseseră bine primiți, găsind camere și având parte de tihnă, în timp ce acești călători obosiți sunt nevoiți să-și găsească refugiu într-un adăpost pentru animale necuvântătoare. (…)

Aici S-a născut Mântuitorul lumii. Maiestatea slavei, care umpluse tot cerul de admirație și de splendoare, stă umil într-un pat dintr-o iesle. În ceruri fusese înconjurat de îngeri sfinți, însă acum este printre animalele din staul. Ce umilire!

Şi nu este niciunul dintre copiii oamenilor care să vestească venirea lui Mesia. Îngerii trebuie să facă acum această lucrare pe care ființele omenești avuseseră privilegiul s-o facă.

Păstorii umili, care își păzesc turmele noaptea, sunt cei care primesc cu bucurie mărturia lor. La început nici nu și-au dat seama că acolo erau zeci de mii de îngeri adunați pe cer. Slava oștirii cerești luminează și umple toată câmpia. (…)

Păstorii sunt plini de bucurie și, după ce slava strălucitoare dispare și îngerii se reîntorc în ceruri, ei rămân emoționați de primirea acelei vești bune și se grăbesc să-L caute pe Mântuitorul. Îl găsesc pe Pruncul salvator, așa cum vestiseră mesagerii cerești, înfășat în scutece și culcat într-o iesle.

Evenimentele care tocmai avuseseră loc au lăsat impresii de neuitat asupra minții și inimii lor. Ei sunt plini de uimire, iubire și recunoștință pentru actul măreț înfăptuit de Dumnezeu pentru familia omenească trimițând pe Fiul Său în lume. – Review and Herald, 17 decembrie 1872