Vizitatorul meu

Devoțional zilnic

Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. – Psalmii 32:7

Eram acasă şi prânzul era aproape gata. Dintr-odată am auzit un zgomot mai neobişnuit. Eram sigură că sunetul venea din direcţia bucătăriei.

Privind în jur, am observat un urs negru chiar lângă fereastra mea. Stătea ridicat în două labe şi se uita ţintă la mine. De ce era acolo? Am privit în sus şi am încercat să observ ce se întâmplă. Ce urmărea? Ursul dorea să ajungă la bufetul cu seminţe al păsărilor şi la cuşca lor. Păsările vizitaseră acel loc toată iarna, dar acea hrană nu era pentru urs.

Odată a venit un cerb pe verandă să mănânce din hrana păsărilor, dar l-am alungat cu ajutorul unui fluier şi făcând gălăgie cu două capace de oală. Când am deschis uşa fluierând şi făcând un zgomot infernal cu capacele de oală, cerbul a sărit de pe verandă şi a dispărut. Acum mă gândeam să folosesc aceeaşi tehnică pentru a alunga ursul.

Dar ursul era prea aproape de uşă ca să pot ieşi în siguranţă, aşa că m-am rugat şi apoi am început să suflu în fluier şi să bat capacele de la oală în interiorul casei. Făcând astfel, am reuşit să îl fac pe urs să se lase jos, pe toate cele patru labe şi să privească în jur să vadă ce era cu tot zgomotul acela. Încă nu renunţase să caute hrană.

Între timp l-am sunat pe Mitch, vecinul meu. De îndată a venit cu maşina şi s-a apropiat cu ea de casă. De data aceasta, ursul s-a ascuns în spatele magaziei de lemne şi apoi a fugit în pădure traversând terenul meu şi al vecinului. Evident că nu se temea de oameni.

Acum, ori de câte ori ies afară, obişnuiesc să mă uit drept înainte spre pajişte, în stânga, pe proprietatea vecinului meu şi în spate, pe gazon. Apoi, deoarece nu pot să văd dincolo de hambar, îmi asum riscul şi pornesc în fugă spre garaj şi apoi intru în maşină. Pe fereastra mea încă au rămas semne ale vizitei neaşteptate din partea ursului, încă se mai văd urmele labelor şi trupului lui. Ca să nu mai primesc astfel de vizitatori pe viitor, Mitch a dat jos hrana pentru păsări, care era o ispită pentru animale. Cred că l-aş recunoaşte pe ursul „meu” dacă m-ar vizita din nou. Ursul avea o pată de culoare albă pe blană, în formă de V, chiar pe piept. Este un semn distinctiv uşor de identificat. Totuşi, data viitoare când voi mai fi vizitată de vreun urs, vreau să păstrez distanţa.

Dumnezeu ne va ajuta în orice situaţie. Trebuie doar să ne amintim să îi cerem ajutorul.

Muriel Heppel

Leave a CommentSubmit