Zimri

Devoțional zilnice 20 iunie 2018

Slujitorul său, Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirţa, chefuind şi îmbătându-se… Zimri a intrat, l-a lovit şi l-a ucis… Şi a domnit el în locul lui. (1 Împărați 16:9-10)

Zimri deține recordul pentru cea mai scurtă domnie din istoria poporului Israel. Șapte zile. Numele Zimri, conform etimologiei biblice, înseamnă, printre altele, „cântec de laudă” sau „vrednic de laudă”. Și într-adevăr, faptul că era „mai-mare peste jumătate din carele” împăratului, demonstrează că Zimri era o persoană demnă de încrederea și lauda împăratului pentru vitejie și bună organizare. Derularea evenimentelor ulterioare evidențiază însă caracterul său impulsiv și fără scrupule, în ciuda faptului că pare a fi un bun strateg.

Profitând de încrederea manifestată de împăratul Ela, dar și de faptul că acesta se îmbătase la o petrecere desfășurată la Tirța, capitala regatului lui Israel, Zimri îl omoară pe Ela și întreaga familie a acestuia. Istoria reține și alte exemple de împărați care, după ce au urcat pe tron, au ucis familia regală pentru a-și securiza domnia, inclusiv pe Baeșa, tatăl victimei de acum. În contextul timpului, acțiunea lui Zimri este surprinzătoare doar prin rapiditatea cu care a fost executat planul de exterminare. Aflând ce s-a întâmplat, armata, care se pregătea de război cu filistenii, îl proclamă împărat pe generalul Omri și, renunțând pe moment la luptă, se întoarce să asedieze Tirța. Surprins de desfășurarea evenimentelor, ambițiosul Zimri se sinucide, incendiind palatul împărătesc.

Viața lui Zimri atrage atenția asupra importanței deciziilor de zi cu zi. În doar șapte zile, poți trăda încrederea celorlalți, poți trece peste orice „obstacol” moral sau uman pentru a-ți atinge scopurile perfide, doar pentru a sfârși dramatic, culegând, uneori mult mai devreme decât te-ai aștepta, roadele cu efecte veșnice ale nelegiuirii.

Peste câteva decenii, Izabela, soția împăratului Ahab, fiul lui Omri, îl întâmpină pe Iehu, cel însărcinat de Dumnezeu să o pedepsească pentru nelegiuirile ei, cu întrebarea: „Pace, noule Zimri, ucigașul stăpânului său?” (2 Împărați 9:31). Cât de tragic este să fii reținut de istorie ca fiind deținătorul recordului pentru cea mai scurtă domnie și să devii proverbial pentru trădarea încrederii!

Nu te amăgi! Deciziile tale de astăzi pot părea înțelepte din punct de vedere omenesc, dar, dacă nu sunt în conformitate cu principiile lui Dumnezeu, pot influența iremediabil evoluția întregii tale vieți, prezente și viitoare.

Cătălin Strâmbu, pastor, Conferinţa Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro