Ziua 34 – Rugați-vă totdeauna în umilință

100dezile 29 aprilie 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne!   Cântați Domnului, care împărățește în Sion, vestiți printre popoare isprăvile Lui! Căci El răzbună sângele vărsat şi Îşi aduce aminte de cei nenorociți, nu uită strigătele lor. Psalm 9:9-12

„O rugăciune stăruitoare oferită dintr-o inimă stăpânită de către cel care dorește să facă voia Maestrului are o valoare mai mare în ochii lui Dumnezeu decât elocvența vorbirii. Este posibil ca agentul uman să nu aibă ceva de spus în consiliile legislative, poate nu i se permite să delibereze în senate sau să voteze în parlamente, dar are acces la Dumnezeu. Regele regilor se apleacă jos pentru a asculta rugăciunea venită dintr-o inimă smerită și pocăită. Dumnezeu aude fiecare rugăciune care este oferită cu tămâia credinței. Cel mai slab copil al lui Dumnezeu poate exercita o influență în armonie cu sfaturile cerului.” That I May Know Him, p. 270

Întrebări de meditat

După cum îi place unui autor să spună: „Mândria nu ascultă. Știe deja”. Există modalități prin care poate ai permis ca mândria să-ți influențeze abilitățile de ascultare? Poate că există căi prin care ai permis ca mândria să-ți stăpânească limba sau chiar să îți dicteze rugăciunile? Dacă da, roagă-te ca Dumnezeu să-ți arate cum să ceri iertare celor care  au fost răniți de modul tău plin de mândrie de a vorbi sau a trăi. Da, este greu, dar dacă Dumnezeu ne va asculta rugăciunile, trebuie să eliminăm mândria, atât între noi și mai ales față de El. (vezi Iacov 4:10, Isaia 57:15)

Motive de laudă:

Îl lăudăm pe Dumnezeu că El stăpânește această lume și încă stă pe tron. Cu toate că viața pare scăpată de control acum pentru mulți dintre noi, ne putem odihni în siguranța brațelor veșnice care promit că nu ne va părăsi niciodată și nu ne va uita. Amintiți-vă, El a văzut toată această pandemie COVID19 înainte de a veni asupra lumii noastre și nimic nu ne atinge decât dacă El o permite. Așadar, dacă ne confruntăm cu boala, cu pierdere financiară sau cu alte încercări și durere – să lăudăm pe Dumnezeu că El este încă pe tron și poate transforma în bine ceea ce inamicul a intenționat să fie rău.

Motive de rugăciune – Miercuri, 29 aprilie 2020

  • Rugați-vă mai ales pentru cei care nu au un cuvânt de spus în lupta pentru ei înșiși sau pentru a obține ajutorul de care au nevoie în timpul acestei crize.
  • Rugați-vă pentru copii, cei vârstnici, vulnerabili și mamele singure care se luptă să supraviețuiască.
  • Rugați-vă pentru populațiile de refugiați campați prin Europa, în Grecia și alte țări din întreaga lume. Rugați-vă pentru asigurarea nevoilor, asistenței medicale și pentru drepturile lor ca ființe umane.
  • Continuați să vă rugați pentru misionarii care se înghesuie la posturile lor de serviciu în diverse locuri din lume. Rugați-vă să aibă asigurate nevoile și pentru siguranța lor fizică.
  • Rugați-vă pentru putere și refacere continuă pentru cei care s-au recuperat de Coronavirus. Rugați-vă pentru vindecarea plămânilor lor și putere pentru a reveni la viața normală.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, Calea către Hristos, capitolul 11 – Înaltul privilegiu al rugăciunii
  • Randy Maxwell, Boot Camp for the Last Days

Traducere: Adina Păltineanu

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *