Ziua 40 – Să crezi fără să vezi

100 de zile de rugaciune 7 mai 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut. Ioan 20:29

”Credința crede pe Dumnezeu pe cuvânt, fie că simte sau nu. Este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Putem crede pe semenii noștri și nu putem avea încredere în cuvântul lui Dumnezeu? Când mergem la El pentru înțelepciune sau har, nu trebuie să ne uităm la noi înșine pentru a vedea dacă El ne-a dat un sentiment special ca o asigurare că El Și-a îndeplinit cuvântul.

Sentimentul nu este un criteriu. Mari rele au apărut atunci când creștinii au urmărit sentimentul. De unde știu că Isus îmi aude rugăciunile? – O știu prin făgăduința Lui. El spune că va auzi pe cei nevoiași când vor striga la El și eu cred cuvântul Lui. El nu a spus niciodată „sămânța lui Iacob, caută-Mă în zadar”. Dacă mergem în lumină, putem veni la tronul harului cu îndrăzneală sfântă. Putem prezenta făgăduințele lui Dumnezeu în credință vie și să stăruim în rugăciunile noastre. Deși suntem slabi, greșiți și nevrednici, „Duhul ne ajută în neputințele noastre.” …  Când am cerut ceva odată, nu trebuie să  abandonăm, ci să spunem, așa cum a făcut Iacov când a luptat toată noaptea cu îngerul, „Nu Te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta” și ca și el, vom birui”. Bible Echo, 24 septembrie, 1894, par. 6

Întrebări de meditat

  • Este un lucru să crezi când minunea stă în fața ta, când o poți vedea cu ochii tăi.
  • Dar ce facem atunci când nu vedem răspunsurile, nu vedem minunile, nu vedem îngerii și nu vedem bunătatea lui Dumnezeu în viața noastră?
  • Oare  vom avea încredere în Dumnezeu, chiar și atunci când nu înțelegem?
  • Pe măsură ce te gândești la un răspuns citește în Evrei 11: 1, Romani 8: 24-25, Marcu 9:24, Iov 13:15

MOTIVE DE LAUDĂ: Lăudați Domnul că, în multe locuri, numărul de cazuri noi de COVID19 este în scădere.

Motive de rugăciune – Marți, 5 mai 2020
  • Rugați-vă ca pe măsură ce națiunile și economiile încep să revină la normal să nu apară din nou creșteri dramatice ale numărului de infecții.
  • Rugați-vă pentru misiunea chineză din Cebu City, din Filipine și Indonezia pentru protecția de coronavirus și pentru ca mai mulți chinezi din fiecare țară să aibă mai mult interes în căutarea lui Isus și a adevărurilor Bibliei.
  • Rugați-vă ca națiunea Chinei cu 1,4 miliarde de oameni să devină foarte deschisă la răspândirea Evangheliei.
  • Rugați-vă ca toți să folosim timpul suplimentar pe care îl avem acasă pentru a studia mai profund Biblia și pentru a învăța pe copiii noștri cum să studieze și să iubească Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici, iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

Articolul Ziua 40 – Să crezi fără să vezi apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro