Ziua 59 – Sfârșitul plânsului

100 de zile de rugaciune 24 mai 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! – Matei 5:4

”Plânsul despre care e vorba aici este sincera întristare a inimii din cauza păcatului… Și când cineva este atras să-L privească pe Isus, înălțat pe cruce, atunci vede păcătoșenia firii omenești. El vede că păcatul a fost cel care L-a biciuit și L-a răstignit pe Domnul slavei. Vede că, în timp ce a fost iubit cu o iubire de negrăit, viața sa a fost o continuă priveliște de nerecunoștință și răzvrătire. El a părăsit pe cel mai bun Prieten al său și a abuzat de cel mai prețios dar al cerului. L-a răstignit din nou, pentru sine pe Fiul lui Dumnezeu și a străpuns din nou inima aceea însângerată și lovită. Este despărțit de Dumnezeu printr-un abis de păcat, larg, întunecos și adânc; și plânge cu inima zdrobită. Cel ce plânge așa „va fi mângâiat”. Dumnezeu ne descoperă vinovăția, ca să putem alerga la Hristos și, prin El, să fim eliberați din robia păcatului, să ne bucurăm de slobozenia fiilor lui Dumnezeu. În sinceră pocăință, putem să venim la piciorul crucii și să depunem poverile noastre – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 9-10

Întrebări de meditat

  • Ți-ai luat vreodată timp să îți dai seama pe deplin de ceea ce a realizat Isus pentru tine în cele mai întunecate ore ale morții Sale?
  • Când privești pe Mântuitorul  care ne poartă păcatele înălțat, răstignit, vei lăsa ca aceste scene să-ți pătrundă în suflet?
  • Pe măsură ce interiorizezi agonia Lui, trăind moartea a doua în locul tău, vei lăsa ca acest fapt să-ți deschidă ochii pentru a vedea murdăria păcatelor preferate?
  • De ce nu ai începe să plângi astăzi pentru păcatele tale, în special pentru cei la care nu ai dori să renunți?
  • Mărturisește-le lui Isus! El te va ierta cu bucurie. El te va mângâia. Și îți va da biruința.

Motive de laudă

  • Diane T.: „Laud pe Dumnezeu pentru ocazia de a participa la Tabăra Biblică Virtuală ARME! Ce binecuvântare bogată în tot acest timp.”
  • Iris R.: „Am fost dependent de vizionarea filmelor pe Netflix. Citeam câteva versete din Biblie ca să-mi adorm conștiința și apoi să continui să urmăresc filmele.. După o săptămână de rugăciune la școala noastră, Dumnezeu m-a convins să șterg aplicația. După un timp am instalat-o și am început să vizionez doar filme biblice, dar nu mă puteam controla, am fost din nou sub controlul Satanei. Am strigat către Dumnezeu. A doua zi, pastorul meu mi-a oferit cadou Biblia de studiu Andrews. M-am bucurat și, am mulțumit cu lacrimi lui Dumnezeu pentru intervenția Lui. El mi-a amintit de Filipeni 2:13: Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea. Îl laud pe Dumnezeu că m-a convins și Și-a împlini făgăduința.”
Motive de rugăciune – Duminică, 24 mai 2020
  • Rugați-vă pentru o înțelegere mai clară a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la cruce. Rugați-vă ca Dumnezeu să vă ajute să urâți păcatul și să iubiți neprihănirea.
  • Rugați-vă pentru lucrarea de colportaj în Malawi, precum și pentru sprijin financiar pentru a începe un sanatoriu și o lucrare misionară medicală în acea regiune.
  • Rugați-vă ca oamenii să nu fie atrași și preocupați de teorii ale conspirației, ci să-și fixeze ochii asupra lui Isus și asupra adevărului Său.
  • Rugați-vă pentru membrii bisericii adventiste de ziua a șaptea Peter’s Rest, la St. Croix, Insulele Virgine. Clădirea bisericii lor a ars complet. Rugați-vă pentru înțelepciune pentru a merge mai departe. Rugați-vă ca această pierdere să fie transformată într-o biruință pentru Isus.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, Calea către Hristos, capitolul 3, ”Pocăința”
  • Mark Finley, 10 zile în camera de sus

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici , iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

 

Articolul Ziua 59 – Sfârșitul plânsului apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro