Ziua 65 – Trupele de pace ale lui Dumnezeu

100 de zile de rugaciune 30 mai 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! – Matei 5:9

”Hristos este „Prințul păcii” (Isaia 9, 6), iar misiunea Lui este de a restabili pe pământ și în ceruri, pacea pe care păcatul a nimicit-o. „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 5, 1.) Oricine consimte să renunțe la păcat și își deschide inima în fața iubirii lui Hristos, se face părtaș al acestei păci cerești.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 27

Întrebări de meditat

  • Mântuirea în Isus ne oferă pace desăvârșită.
  • Dar Isus nu ne cheamă doar să experimentăm pace cu Dumnezeu printr-o predare a vieții.
  • Nu, El te cheamă și să devii reprezentant al păcii – împăciuitor.
  • În acest timp de criză, vei alege să fii un astfel de agent al păcii?
  • Vei face tot ce poți pentru a face să strălucească pacea lui Dumnezeu – prezența Lui plină de dragoste – în viețile celor din jurul tău care trăiesc în neliniște și frică?
  • Dacă ai fost cauza unor dezbinări și dispute în familie sau biserică vei căuta iertare și vei căuta să răspândești pacea lui Dumnezeu?

Motive de laudă

  • Julius S.: „Datorită pandemiei, biserica adventistă din Sierra Leone își transmite serviciile divine la televiziunea națională!”
  • Cedrick B.: „Mă rugam pentru redeșteptare personală. Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune prin cele 100 de zile de rugăciune.”
Motive de rugăciune – Sabat, 30 mai 2020
  • Rugați-vă pentru slujirea Universității Adventiste din Columbia, deoarece ei oferă oportunități de afaceri familiilor care vin din Venezuela. Rugați-vă ca multe alte familii să poată fi ajutate, atât acolo, cât și în alte locații.
  • Rugați-vă pentru activitatea de radio care a început la Tokyo în 2017. Cereți lui Dumnezeu să continue să deschidă uși pentru emisiunile radio adventiste pentru a continua să ajungă la oamenii din Tokio.
  • Rugați-vă pentru inițiativa „Misiunea în orașe: Spokane”, care încearcă să adauge centre urbane de influență și mai multe abordări ale slujirii în oraș pentru a ajuta oamenii din Spokane, WA, SUA.
  • Rugați-vă pentru regiunea Rwenzori din Uganda, care a fost lovită de inundații de mai multe ori în ultimele săptămâni.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Frumusețea umilinței
  • Melody Mason – Daring to Live by Every Word: Loving God with Heart, Body, Mind and Soul.

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici , iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

Articolul Ziua 65 – Trupele de pace ale lui Dumnezeu apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro