Ziua 79 – Vindecare spirituală

100 de zile de rugaciune 13 iunie 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

 Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuiește-mă Tu, și voi fi mântuit, căci Tu eşti slava mea! – Ieremia 17: 14

”Paraliticul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât și pentru trup. El avea nevoie de sănătate sufletească înainte să se poată bucura de sănătate trupească. Înainte ca tulburarea fizică să poată fi vindecată, Hristos trebuie să despovăreze mintea și să curețe sufletul de păcat. Această lecție nu ar trebui trecută cu vederea. Astăzi există mii de oameni care suferă de boli fizice și care, asemenea paraliticului, tânjesc după cuvintele: „Păcatele îți sunt iertate”. Povara păcatului, cu dorințele lui neliniștite și nemulțumite, este temelia bolilor lor. Ei nu pot găsi ușurare până nu vin la Vindecătorul sufletului. Pacea, pe care numai El poate s-o dea, ar reda vigoare minții și sănătate corpului.” – Divina Vindecare, p. 77

Întrebări de meditat

  • De multe ori îi cerem lui Dumnezeu să ne vindece bolile fizice, nerecunoscând că cea mai disperată nevoie a noastră este mai întâi vindecarea spirituală.
  • Da, uneori, bolile fizice se pot simți ca fiind mai urgente și par mai dureroase decât păcatele neiertate din viața noastră, dar fără nici o îndoială, nimic nu este mai important decât ca îndepărtarea păcatelor de la noi,  „Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8:36).
  • Ce este mai ușor pentru tine, să ceri lui Dumnezeu vindecarea fizică sau să-I ceri o curățare completă a păcatelor și putere pentru a birui, în special păcatele favorite?
  • Ești dispus să suporți boli fizice atât timp cât rămâi bine din punct de vedere spiritual?
  • De ce să nu ceri lui Dumnezeu chiar acum să-ți arate nevoia ta de vindecare spirituală astăzi?

Motive de laudă

  • Dumnezeu a asigurat modalități pentru ca unele dintre spitalele noastre adventiste să primească echipamentele de protecție personală atât de necesare pentru a trata pacienții cu COVID-19.
  • Întâlnirile evanghelistice online AWR (Adventist World Radio) au atras deja sute de mii de vizionări! Dumnezeu ajunge la mulți prin Internet în acest timp de criză.
Motive de rugăciune  – Sabat, 13 iunie 2020
  • Rugați-vă pentru vindecare spirituală de păcat, egoism și mândrie.
  • Rugați-vă pentru o femeie al cărei nume îl vom păstra anonim, care a fost supusă atacurilor demonice de 15 ani.
  • Rugați-vă pentru misiunea unui nou centru adventist de recuperare din Orlando, Florida, SUA, care ajută la combaterea epidemiei de opioide. Rugați-vă, de asemenea, pentru milioane de oameni care doresc eliberarea de această dependență.
  • Rugați-vă pentru ultima noapte a întâlnirilor evanghelistice online AWR și pentru ca mulți să se predea cu totul lui Isus și noilor adevăruri învățate.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici, iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

Articolul Ziua 79 – Vindecare spirituală apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro