Ziua 80 – Vindecare fizică

100 de zile de rugaciune 14 iunie 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui. Psalm 41:3

” Hristos este astăzi același Medic plin de compasiune care a fost și în timpul lucrării Sale pământești. În El se găsește balsam vindecător pentru fiecare boală, putere întăritoare pentru orice neputință. Ucenicii Săi de astăzi trebuie să se roage pentru cei bolnavi cu același zel cu care s-au rugat ucenicii din vechime. Și vor avea loc vindecări; căci „rugăciunea credinței îi va salva pe cei bolnavi”. Avem puterea Duhului Sfânt, siguranța netulburată a credinței, care poate cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu. Promisiunea Domnului: „Își vor pune mâinile peste cei bolnavi și ei se vor însănătoși” este tot atât de demnă de încredere acum, ca și în zilele apostolilor. Ea arată privilegiul pe care-l au copiii lui Dumnezeu, iar credința noastră ar trebui să se prindă de tot ceea ce înseamnă acest lucru. ”– Divina vindecare, p. 226

Întrebări de meditat

  • Dumnezeu are puterea de a vindeca orice boală cu un singur cuvânt.
  • El a promis că toți cei care cred în El vor fi vindecați. Fie că acest lucru se întâmplă în această viață, sau în cele din urmă la înviere, este la latitudinea și înțelepciunea Lui  desăvârșită.
  • Suntem încurajați să ne rugăm pentru bolnavi cu credință în Vindecătorul Atotputernic.
  • Adesea  nu ținem seama de capacitatea Lui de a vindeca până când nu am epuizat orice opțiune pământească; și, deși este important să facem tot ce putem pentru a preveni boala și pentru a o trata, ar trebui să mergem întotdeauna la Dumnezeu mai întâi și să căutăm îndrumarea Lui în timp ce ne ocupăm de boală.
  • Crezi în puterea lui Dumnezeu de a vindeca?
  • Ai încredere că El știe cel mai bine când să  vindece și când să nu vindece?
  • Ești dispus să-ți predai viața în mâinile Sale când ești sănătos, astfel încât să rămâi credincios când vine boala?
  • Vei accepta vindecarea Lui când aceasta vine sub forma schimbării stilului de viață?

Motive de laudă

  • Biserica Adventistă a putut să recruteze peste 10.600 de misionari digitali în doar câteva zile. Drept urmare, conținutul studiului biblic adventist este în trend și apare printre primele rezultate în căutările pe Google și YouTube.
  • În Filipine, sute de tineri se roagă în grupuri mari de rugăciune și lanțuri de rugăciuni online. Redeșteptare și minuni au loc!
Motive de rugăciune  – Duminică, 14 iunie 2020
  • Rugați-vă pentru mai multă credință în puterea de vindecare a lui Dumnezeu. Rugați-vă pentru putere pentru a adopta un stil de viață sănătos.
  • Rugați-vă pentru școlile adventiste din întreaga lume, căci se confruntă cu abandonul datorită COVID-19 și trebuie să găsească modalități creative pentru a putea continua să predea și să își mențină școlile în stare de funcționare după vacanța de vară.
  • Rugați-vă pentru Misiunea din Gabon. Ei derulează o conferință biblică în direct pe Facebook și YouTube până pe 26 iunie. Rugați-vă ca Domnul să conducă programul și să atingă inimile celor care îl ascultă.
  • Rugați-vă pentru vindecarea și restaurarea spirituală a familiei surorii D. Soțul ei are mielom multiplu și este slab în credință. Copiii au părăsit biserica și au îmbrățișat stiluri de viață nebiblice. Părinții ei sunt handicapați din cauza bolilor.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici, iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

Articolul Ziua 80 – Vindecare fizică apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro