Ziua 81 – O minte sănătoasă

100 de zile de rugaciune 15 iunie 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:2

”Atât puterile fizice, cât și cele mintale, împreună cu sentimentele, trebuie astfel instruite, încât să poată atinge cea mai înaltă eficiență. ” – Sfaturi pentru sănătate, p. 445

De meditat

  • O minte sănătoasă depinde într-o mare măsură de ceea ce gândești, de dietă, exerciții fizice și relații sănătoase.
  • Există legături dovedite științific între ceea ce mâncăm și modul în care dieta noastră ne afectează capacitățile mintale. O dietă pe bază de plante, mai multe fructe și legume verzi, poate, printre altele, să afecteze pozitiv sănătatea creierului nostru.
  • De asemenea, ceea ce alegem să consumăm cu ochii și urechile, precum și ceea ce gândim și vorbim continuu, are impact asupra stării noastre mintale.
  • Alegi să te gândești la lucruri cerești, la teme despre neprihănire și sfințenie?
  • Angajezi creierul în activități axate pe Cuvântul și voința lui Dumnezeu?
  • Cum arată dieta ta?
  • Există loc pentru îmbunătățiri pentru a avea o minte mai sănătoasă, gata să se implice în activități spirituale?
  • Când a fost ultima dată când ai avut o discuție profundă și semnificativă cu cineva?
  • De ce să nu ceri lui Dumnezeu să te călăuzească în procesul de a câștiga o sănătate mintală mai bună începând de azi?

Motive de laudă

  • În multe locuri, restricțiile de carantină au fost ridicate și oamenii pot reveni la lucru. De asemenea, numărul de infecții COVID-19 a scăzut în multe țări din lume.
  • Elden Ramirez (președintele Conferinței Montana): În luna martie, zecimile nu mai erau la același nivel. Am adus situația înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Am primit patru donații care au compensat deficitul! Toată lumea se aștepta ca și suma din aprilie să fie scăzută. Cu toate acestea, în aprilie 2020, zecimea a avut cea mai mare  valoare din ultimii 10 ani! Dumnezeu asigură fondurile pentru  continuarea lucrării Lui!
Motive de rugăciune  – Luni, 15 iunie 2020
  • Rugați-vă pentru o minte sănătoasă și capacitatea de a alege să stăruie asupra gândurilor virtuoase.
  • Rugați-vă pentru misiunea bisericii din Republica Democrată Congo. Situația nesigură datorită grupurilor rebele și instabilitatea politică generală afectează negativ misiunea bisericii. Rugați-vă ca Dumnezeu să străbată întunericul și răul și să aducă o redeșteptare puternică a evlaviei oamenilor din această regiune.
  • Rugați-vă pentru centrul urban de influență din Battambang, Cambodgia. Acesta include o sală de gimnastică, un restaurant vegetarian, un loc de joacă, o capelă, educație pentru sănătate, educație muzicală și o școală de limbi străine. Rugați-vă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu în această abordare cu mai multe fațete și rugați-L să crească slujirea și să aducă oamenii a căror inimă a pregătit-o.
  • Rugați-vă pentru membrii nou botezați din întreaga lume, care și-au predat viața lui Isus în această perioadă de criză mondială.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici, iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

Articolul Ziua 81 – O minte sănătoasă apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro