Ziua 88 – Promisiunea iubirii

100 de zile de rugaciune 22 iunie 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Domnul mi Se arată de departe: Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Ieremia 31:3

”Un plan a fost gândit, prin care minunăția harului și dragostei lui Hristos să fie arătate, descoperite lumii. Prin prețul infinit plătit de Fiul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului, este relevată dragostea lui Dumnezeu. Acest glorios plan de salvare este amplu și oferă salvare întregii lumi. Păcătoși, oameni căzuți, pot fi desăvârșiți în Isus prin iertarea păcatului și îndreptățirea atribuită a lui Hristos. ” – Solii către tineret, p. 137

De meditat

  • Dumnezeu este dragoste.
  • Când te deschizi către această realitate și începi să vezi tot ce face El prin această lupă a iubirii perfecte, viața ta va fi transformată și va deveni o oglindire și un canal al iubirii lui Dumnezeu.
  • Fiecare făgăduință a lui Dumnezeu este o promisiune născută din iubire.
  • Dumnezeu, prin iubirea Lui, dorește să te facă o persoană plină de iubire.
  • Ai lăsat ca dragostea lui Dumnezeu să facă lucrarea sa de a topi tot egoismul din inima ta?
  • Îl vei lăsa pe Isus, prin Cuvântul Său, să redefinească cum simte, arată și acționează iubirea adevărată?
  • Vei fi de acord cu procedeul prin care vei deveni o persoană plină de iubire?

Motive de laudă

  • Francisca A.: Cele 100 de zile de rugăciune m-au ajutat pe mine și pe copiii mei să ne facem un obicei sin a ne ruga în fiecare dimineață și seară. Laud pe Dumnezeu pentru acest timp de rugăciune. Prietena fiicei mele a venit în vizită și l-a experimentat și ea. S-a dus acasă și și-a convins familia să se roage în fiecare zi, lucru pe care îl fac cu drag acum!
  • Mike s-a luptat cu adevărat în timpul carantinei. Într-o zi în timp ce căuta ceva programe la TV, a descoperit Hope Channel. ”Am nevoie de speranță,” și-a spus el. A început să urmărească studii biblice interactive și alte programe inspirate. El a urmărit întreaga serie de studii din Daniel și o altă serie din Apocalipsa. În urma acestor studii, a decis să-și predea pe deplin inima cu Isus!
Motive de rugăciune  – Luni, 22 iunie 2020
  • Rugați-vă pentru o apreciere, o primire și  o aplicare mai profundă și mai completă, a iubirii lui Dumnezeu în viața voastră.
  • Rugați-vă pentru Evangeline N. și pentru mulți alții care se luptă cu cancerul și alte Rugați-vă pentru vindecare.
  • Rugați-vă pentru membrii nou botezați care s-au alăturat bisericii cu puțin timp înainte sau chiar în timpul pandemiei COVID-19. Rugați-vă ca lipsa părtășiei creștine și a serviciilor divine să nu afecteze decizia lor pentru Hristos.
  • Rugați-vă pentru biserica Hamilton SDA din Canada. Rugați-L pe Dumnezeu să binecuvânteze abordările creative ale activitățile lor la „Really Living Centre”, care oferă un centru comunitar, o școală de gătit, schimbări gratuite de ulei, un smoothie bar și escaladă interioară.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici, iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

Articolul Ziua 88 – Promisiunea iubirii apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro