Răzbună-te pe Mine

Devoțional zilnic 27 martie 2019

Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. (Romani 3:23-24)

Se povestește că un copil numit Didier a fost martor la uciderea mamei sale. Toată copilăria și adolescența sa a fost urmărit de dorința de răzbunare. Frământările și disperarea au pus stăpânire pe el, însă viața i s-a schimbat radical când a întâlnit o persoană credincioasă, care a fost dispusă să îl asculte și să îl ajute să iasă din starea lui depresivă. 
Prin acest prieten, Didier L-a cunoscut pe Isus și a început să dezvolte o relație din ce în ce mai profundă cu El. Într-o zi, citind din Biblie, a ajuns la pasajul în care oamenii L-au răstignit pe Isus, și un gând i-a venit în minte: „Dacă Dumnezeu Tatăl i-a iertat pe cei care L-au răstignit pe Fiul Lui Preaiubit, înseamnă că El mă învață că și eu trebuie să iert persoana care mi-a ucis mama. Cum Isus m-a iertat pe mine, și eu trebuie să-l iert pe acel criminal.” Decizia a fost greu de acceptat, dar Isus i-a dat putere. Nu știu continuarea acestei povestiri, dar știu sigur că Didier a învățat puterea iertării. 

Roagă-te Domnului Isus să te facă in stare să ierți pe cei care ți-au greșit, chiar și atunci când ei nu merită.

Alice Codiţoiu, instructor explo, Craiova-centru

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro