Îți oferim posibilitatea să studiezi Biblia și Comentariile Biblice prin intermediul aplicației MyBible 
Poți descărca aplicația MyBible pentru telefonul mobil sau tabletă:
Poți studia cărțile Ellen White în limba română și în alte limbi pe egwwritings.org 
Aplicația Ellen White pentru telefonul mobil sau tabletă:
Studiul zilnic Școala de Sabat, Biblia la rând și Devoționalul pot fi găsite pe studiu-biblic.ro
David – puterea lucrurilor mici
Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul, l-a trântit la pământ şi l-a omorât, fără să aibă…
Căzut în ispită
Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți…
Universitatea Yale, investigată pentru discriminarea creștinilor
Comisia Juridică pentru Constituţie din Senatul american a înștiinţat Universitatea Yale că este investigată pentru politici discriminatorii împotriva propriilor studenţi, după ce a reieșit în presa americană faptul că universitatea a restras finanţarea unor studenţi care lucrează pentru organizaţii conservatoare. Anunţul a fost confirmat de către republicanul Ted Cruz, președintele Comisiei. „Primul Amendament al Constituţiei…
Read MoreBăieţel cu trei părinţi biologici, născut în Grecia
O echipă de medici ginecologi specialiști în fertilizare, din Grecia și din Spania, a ajutat la nașterea primului copil conceput de trei persoane pentru a compensa infertilitatea mamei. Experimentul, declarat „istoric” de către medicii care l-au efectuat, a dus la nașterea unui băieţel de 2,9 kg marţi. Însă unii experţi din Marea Britanie cataloghează procedura…
Read More
Fratele John
lubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. – Romani 12:10 Eu fac parte dintr-o biserică mică, Biserica…
Legyünk taníthatóak!
„Így szólt az Úr: Álljatok az utakra, és nézzetek szét, és kérdezősködjetek a régi ösvények felől, melyik a jó út, és azon járjatok, hogy nyugodalmat…
Legyünk taníthatóak!
„Így szólt az Úr: Álljatok az utakra, és nézzetek szét, és kérdezősködjetek a régi ösvények felől, melyik a jó út, és azon járjatok, hogy nyugodalmat…
Lucrătorii
Fiindcă Împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieșit dis-de-dimineață să-și tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu…
Fratele John
lubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. – Romani 12:10 Eu fac parte dintr-o biserică mică, Biserica…
Nimic prea greu
Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți…


